Ce sunt drepturile de proprietate intelectuală și contrafacerea?
Tina ar dori să asculte noul album al lui Lady Lala.
Ce ai sfătui-o să facă?
- Să meargă la magazin și să cumpere albumul;
- Să descarce albumul de pe o platformă de descărcare legală;
- Să acceseze un site grozav despre care a aflat de la un prieten, unde toată muzica este gratuită;
- Să nu descarce albumul. Tina ar trebui să îl asculte pe o platformă de streaming legală.
Dacă ai ales varianta ‘1’, ‘2’ sau ‘4’, poți fi sigur(ă) că alegerea Tinei îi va aduce beneficii lui Lady Lala.
Dacă ai ales varianta ‘3’, probabil că site-ul respectiv pune la dispoziție muzica lui Lady Lala fără permisiunea acesteia.
Tina ar dori să cumpere cele mai noi căști și un tricou „Lady Lala”.
Ce ai sfătui-o să facă?
- Să intre pe site-ul „Lady Lala” și să cumpere produsele;
- Să le cumpere de la un stand ieftin de la piață despre care i-a spus prietenul său David, fiindcă prețul e uimitor de mic;
- Să meargă peste două luni la concertul lui Lady Lala și să cumpere de acolo produsele.
Dacă ai ales varianta ‘1’ sau ‘3’, poți fi sigur(ă) că alegerea Tinei îi va aduce beneficii lui Lady Lala.
Dacă ai ales varianta ‘2’, probabil că tricoul și căștile ieftine de la piață sunt falsificate.
Așadar… ce sunt, pe scurt, produsele contrafăcute?
Un produs care imită un alt produs original (de exemplu pantofi sport) și este vândut apoi este un produs contrafăcut. Nu numai îmbrăcămintea poate fi contrafăcută, ci și muzica, software-ul, medicamentele, piesele de autoturisme și de avioane, jucăriile, aparatura electronică etc.
...dar cum rămâne cu drepturile de proprietate?
Pentru că Lady Lala își înregistrează propriile albume, se consideră că muzica respectivă „îi aparține”. La acest lucru ne referim prin termenul de „drepturi de proprietate intelectuală”.