Motivarea profesorilor este una dintre condițiile prealabile esențiale ale unui sistem de învățământ de succes, potrivit Mariyei Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret. Iar TAXEDU își propune tocmai acest lucru!
Nicio școală nu seamănă cu alta, la fel cum niciun profesor nu seamănă cu altul. Există însă alte variabile care sunt aceleași în ecuația educației. Una dintre acestea este necesitatea ca programa de învățământ și dezvoltarea resurselor digitale să țină pasul cu inovațiile.
Dat fiind că tot mai mulți profesori din Europa se confruntă cu diverse provocări (a se vedea cel mai recent raport Eurydice cu privire la practicile și percepțiile profesorilor), schimbul de bune practici devine tot mai important. Introducerea la raport, semnată de comisarul Mariya Gabriel, este relevantă și pentru TAXEDU. Aceasta explică: „Criza [COVID-19] a evidențiat totodată necesitatea de a investi în eforturi comune și de a consolida în continuare spiritul extraordinar al comunității noastre educaționale din întreaga Europă”.
În ceea ce privește educația fiscală, TAXEDU face pași pe acest drum încă de la lansarea portalului, în 2017, și continuă și astăzi să promoveze bunele practici între statele membre ale UE. Există multe care merită să fie împărtășite!
Un exemplu elocvent în acest sens vine din Lituania. În urma derulării unui amplu studiu prin care s-a dorit să se afle atitudinea elevilor față de impozitare, Inspectoratul Fiscal de Stat (Valstybinė Mokesčių Inspekcija - VMI) a inițiat pregătirea unor materiale pedagogice pentru promovarea educației fiscale în școli. De la materiale video și prezentări dinamice până la jocuri de simulare interactive, resursele sunt creative, iar rezultatele impresionante. Merită menționat și un concurs cu întrebări online legate de fiscalitate, menit să angreneze și să recompenseze elevii din întreaga țară.
Și în Italia, administratorii oficiali au jucat un rol proactiv, organizând întâlniri cu elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale (cu vârsta între 6 și 18 ani), pentru a evidenția cât este de important să se plătească taxele și impozitele. Agenția de Administrare Fiscală din Italia (Agenzia delle Entrate - AE) a integrat portalul TAXEDU în programul educațional „Fisco e Scuola” (Fiscul și școala), derulat la nivel național. Un link către portalul TAXEDU a fost adăugat pe site-ul instituțional al autorității naționale italiene și diverse știri despre portal au fost publicate în revista online a AE, FiscoOggi.
Și Europa de Est a dezvoltat inițiative relevante, un exemplu grăitor fiind cel al Slovaciei, care a publicat o hotărâre de introducere a bunei gestionări financiare în strategia națională din domeniul educației.
Și Bulgaria promovează educația fiscală ca o componentă oficială a programei școlare încă din 2017. Profesorii bulgari sunt încurajați în mod activ să folosească la maximum portalul TAXEDU, pentru a se inspira în pregătirea și adaptarea lecțiilor lor în domeniul educației fiscale. Pentru a facilita acest proces, oficialii bulgari se vor asigura că portalul național dedicat educației fiscale conține trimiteri ample la TAXEDU, astfel încât utilizatorii să poată naviga ușor între site-uri.
Instrumente pentru predarea cu privire la taxe și impozite
În domeniul educației fiscale, portalul TAXEDU îi ajută pe profesori să mențină un ritm antrenant și să descopere noi oportunități de lecții.
Merită lăudate eforturile profesorilor care astăzi încearcă să transforme temele fiscale monotone și complexe în noțiuni interesante pentru elevii de toate vârstele. Cel mai ușor se poate face atunci când se menține trează atenția elevilor.
Aceasta este misiunea generală a portalului TAXEDU. Taxele și impozitele nu mai sunt doar pentru adulți, grație secțiunilor dedicate care abordează fiscalitatea pentru diferitele categorii de vârstă (copii, adolescenți și tineri adulți).
TAXEDU este totodată o sursă de inspirație pentru profesori, aceștia având o „rubrică” special concepută pentru ei. Lecțiile despre taxe și impozite nu vor fi niciodată plictisitoare, întrucât rubrica profesorilor le oferă acestora o varietate de resurse de micro-learning, e-learning și materiale video pentru a putea preda despre taxe și impozite într-o manieră distractivă.
Taxele și impozitele pot fi și „cool”! Nu uitați să accesați secțiunea noastră „cool stuff”, unde veți găsi concursuri cu întrebări, jocuri și materiale audiovizuale menite să contribuie la crearea unei atmosfere ludice în sala de clasă.
Vreți să discutați despre bunele practici în materie de educație fiscală din țara dvs.? Publicați o postare pe forum și inițiați discuția!